Denumirea care a divizat planeta: de ce în toată lumea există doar două cuvinte pentru „ceai”

Când vine vorba de ceai, denumirea sa este una specială pentru că, doar cu foarte puține excepții, există doar două cuvinte în lume pentru asta.

În general, statele lumii sunt împărțite în două categorii când vine vorba de această denumire: cele care numesc ceaiul „chai” sau variante asemănătoare și cele care îl numesc „tea” sau alte cuvinte similare. Avem mai multe exemple în lume. Avem țările în care se vorbește engleză cu „tea”sau limba olandeză cu „thee„ și, de cealaltă parte, avem Hindi cu „chai”, persana cu „chay” sau araba cu „shay”.

Partea interesantă e că ambele cuvinte sunt originare din China, numai că s-au răspândit în mod diferit. Este, de fapt, un exemplu clar al felului în care a funcționat globalizarea.

Explicația este una destul de simplă: țările care au obținut ceai din China pe uscat au ajuns să se refere la acesta sub diferite forme ale cuvântului „cha”. Pe de altă parte, țările care au tranzacționat cu China pe mare au numit ceaiul sub diferite forme ale cuvântului „te”.

În lume există, în general, două cuvinte pentru „ceai”

Ceaiul este originar din China și era reprezentat de litera „茶”, echivalentul  „cha” în mandarină vorbită în China continentală și „te” în familia Min Nan de limbă chineză, vorbit în provincia de pe coastă, Fujian.

Cuvintele care sună ca „cha” s-au răspândesc pe uscat, de-a lungul Drumului Mătăsii. De asemenea, cuvintele similare cu „cha” s-au răspândit pe apă, prin intermediul comercianților olandezi care au adus frunzele înapoi în Europa.

Câteva limbi ale lumii au propriul lor mod de a se referi la ceai. Asta se întâmplă, în general, în locurile în care ceaiul crește în mod natural. Acest lucru i-a determinat pe localnici să-și dezvolte propriul mod de a se referi la planta respectivă. În Myanmar, de exemplu, frunzele de ceai sunt numite „lakphak”.

Poți accesa aici o hartă cu toate denumirile, în funcție de țară.